Sincer despre Untold 2017

Dupa cat de impresionata am fost anul trecut de acest festival am decis ca trebuie sa merg si anul asta neaparat. Daca anul trecut spuneam aici ca s-a facut publicitate evenimentului cu cateva luni inainte pot sa spun ca anul asta am vazut mult mai mult material publicitar despre Untold.

Cred ca dupa ce am vazut anul acesta primul weekend din August are mari sanse sa devina perioada mea fixa de concediu anual pentru ca, acum dupa ce s-a terminat, abia astept sa vina Untold 2018.

S-au zis nasoale despre festival cu duiumul, am citit zeci de articole si comentarii cu hatereala, am auzit aberatii cum nu credeam ca exista, insa asta ne demostreaza din nou cat de inventiv poate fi romanul :).

Despre zvonuri

Cea mai mediatizata polemica a fost cea referitoare la nemultumirea clujenilor datorata zgomotului si a faptului ca este restrictionat parcul dimprejurul stadionului. Cel mai fain raspuns la chestia asta a venit de la o tipa din Constanta care spunea ca acolo e toata vara ca in cele patru zile la Untold si ca lor, constantenilor, le place. Ei bine, ce pot eu sa va zic e ca in cele patru zile de festival am avut ocazia sa discut cu mai multi clujeni dar nici unul nu era deranjat de zgomot. Ba mai mult oamenii erau bucurosi sa ajute cu informatii, sa zica o vorba buna sau sa afiseze un zambet. E ciudat sa mergi intr-un loc in care sa uiti complet de stres, sa vezi doar oameni fericiti fie ca sunt localnici sau turisti, sa vezi cum toata lumea se simte bine si cum li se citeste fericirea pe fete.

A doua chestie care m-a socat foarte tare a fost zvonul cum ca Untold-ul este de fapt un mare ritual de magie neagra care invoca spirite malefice cu ajutorul energiei multimii si… eram ceva de genu: Stai ce? Venind afirmatia asta din partea unui personaj politic de pe scena Clujului pot sa inteleg si de ce s-a bucurat de o asemenea mediatizare si, de ce nu, sa apeciez creativitatea.

Dar sa trecem mai departe…

Despre muzica

Sunt inca sub euforia celor patru zile de festival si simt ca nu imi va trece entuziasmul curand. Mi-a placut ca anul acesta am vazut o diversitate mai mare de genuri muzicale si mai multe scene, semn ca treaba merge bine. Nu eram, si poate nici acum nu sunt, cel mai mare fan al genului de muzica de pe main stage, ba mai mult, ma identific mai bine cu muzica de pe Galaxy. Apropo de Galaxy, imi pare rau ca nu am ajuns la Solomun, artist care cred ca ar fi meritat sa urce pe main stage. S-au inchis portile salii polivalente datorita numarului mare de participanti.

Trecand peste asta pot sa spun ca totusi cel mai mult mi-a placut pe stadion si nu neaparat datorita muzicii ci datorita atmosferei creata de multimea de oameni. Daca tot mergi la un festival de genul asta e pacat sa alegi scenele mai mici cel putin atunci cand sunt artisti consacrati pe main stage pentru ca muzica de pe scenele mai mici o poti asculta si intr-un club mai rasarit la after insa atmosfera de pe stadion este o experienta care te incarca atat de mult incat face toti banii. Multimea aia de oameni care canta, striga, danseaza, aprind luminile telefoanelor la unison iti da o senzatie de implinire cum rar ti-e dat sa traiesti.

Desi mi-e greu sa fac un top al preferintelor pot spune ca spectacolul oferit de Martin Garrix a fost cel mai bun de anul acesta. Muzica, luminile, artificiile si extazul multimii m-au facut sa nu filmez nimic nici macar o secunda tocmai pentru ca nu voiam sa pierd nimic din show.

Urmatorul spectacol ar fi cel al fraților Dimitri Vegas și Like Mike care au interacționat foarte bine cu publicul, asta pe lângă selecția muzicală cel puțin neașteptata.

In finalul topului ar fi Armin care impresionează fără prea mare efort. Cu toate ca nu sunt cel mai mare fan al trance-ului trebuie sa recunosc ca omul asta reușește sa creeze o atmosfera incredibila. A fost atât de așteptata prestația lui încât oamenii au rămas pe stadion cu vreo doua ore înainte de intrarea lui și a fost singurul artist la care au fost închise porțile stadionului vreo doua ore datorită numărului record de participanți, 63000, acesta fiind și numărul maxim admis. Am rămas pana la 7:30 la spectacolul acesta și atunci când am plecat încă erau câteva mii de oameni care se distrau in continuare.

O alta scena despre care vreau sa amintesc a fost cea de la tramvai care de data aceasta a fost mai mare, mai frumoasa și cu mai mulți participanți.

Despre marketing

Wow! Sunt atât de multe lucruri de făcut înăuntru încât te copleșesc și aparent nu-ți ajung patru zile sa le încerci pe toate. Atât sponsorii oficiali cât și cei mai mici au desfășurat diferite activități dedicate participanților dispuși sa își ofere datele de contact. Aparent, pe lângă branding, obiectivul  principal al brandurilor prezente la Untold a fost sa construiască baze de date și cu siguranța un festival de genul acesta este locul oportun pentru asta. Am văzut și anul acesta o mulțime de locuri dedicate fotografiei dar și noi spații dedicate senzațiilor tari și nu numai. Am încercat sa învăț sa zbor in spațiul pus la dispoziție de către Winston, voiam sa sar pe salteaua de la Chio Chips însă mi s-a făcut frica atunci când am ajuns sus, am încercat jocul de escape de la Samsung și am făcut o mulțime de poze la zonele Telekom și Pro TV.

Despre prețuri

La capitolul financiar pot spune ca zici Untold și mai pui un zero. Exagerez bineînțeles însă experiența de festival in general a avut prețuri mai ridicate decât de obicei. Începând de la cazare care a fost o căruță de bani, tariful dinamic de la Uber care m-a făcut sa plătesc 60 de lei pe o cursa de 10 sau prețuri speciale de festival in anumite restaurante din oraș. In ceea ce privește prețul produselor din interiorul festivalului pot sa spun ca au fost justificate de multitudinea de oameni necesari servirii, de calitatea serviciilor și diversitatea produselor. M-am bucurat sa văd peste tot oameni amabili care serveau cu plăcere, se mișcau repede și îți urau distracție plăcută.

Despre organizare

Organizarea a fost mult mai eficientă decât anul trecut. Am reușit sa fac check inn-ul online și astfel am stat la coada vreo 5 minute, controlul de la intrare a fost din nou sumar și personalul s-a descurcat excelent. Chiar ma gândeam intr-o dimineața cât de mult ii apreciez pentru rezistența pe care au manifestat-o. Ceea ce mi-a plăcut mult a fost ca au reușit sa facă in permanenta curățenie peste tot, ca am găsit hârtie igienica la toalete și ca Per total arată totul cat se poate de curat. In ceea ce privește siguranța pot spune ca m-am simțit in siguranța peste tot. Erau organe de poliție, Jandarmerie și o mulțime de oameni înarmați pana in dinți gata sa intervină pentru orice incident.

Despre experiențe negative

Singurul lucru care mi-a lăsat un gust amar a fost experiența cu cazarea. Am trimis avans unei persoane care ne-a promis un apartament pe toată durata festivalului. Cu o săptămâna înainte de Untold l-am sunat pe proprietar și ce sa vezi… număr nealocat. Ulterior am căutat     mai multe despre aceasta persoana și am găsit un grup de oameni înșelați de același tip. Dar fiecare pădure are uscăturile ei.

După gluma asta am căutat un alt apartament, am trimis pe cineva din Cluj sa îl vadă și sa se asigure ca este totul in regula și astfel am avut unde sa dormim.

Una peste alta abia aștept Untold 2018!

By |2017-11-04T00:04:16+00:00august 15th, 2017|Evenimente|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment