Rusia nu e așa cum o știi din filmele americane

Am plecat în Rusia fără chef și fără prea mari așteptări. De fapt aveam așteptări, credeam că voi găsi o țară comunistă, gri și oameni-dulap. Mă așteptam să fie ca în filmele americane.

Ei bine mi-a crăpat obrazul de rușine să văd că nu doar că nu e așa, ba mai mult, Moscova e apogeul civilizației din toate locurile pe care le-am vizitat până în prezent. Curățenia de pe străzile rusești nu am văzut-o nici în spitalele tărilor vestice pe care le ridicăm atât în slăvi. Curățenia din băile publice e comparabilă cu cea de acasă.

Oamenii nu sunt înspăimântători prin statura fizică, dimpotrivă, sunt oameni normali cu excepția faptului că nu sunt supraponderali. Mâncarea este delicioasă iar porțiile sunt suficient de mari încât să îți treacă foamea, nu să te saturi. E singurul loc în care aveam nevoie de trei mese pe zi. Prețurile sunt asemănătoare cu cele din Romania la mâncare. Transportul și pietrele prețioase sunt mai ieftine în schimb îmbrăcămintea e cu cel puțin 30% mai scumpă decât în Vest.

În ceea ce privește siguranța am doar cuvinte de laudă. Nu am simțit nevoia să îmi țin geanta în brațe cu suspiciune. Mai mult decât asta, am plecat noaptea din club pe străzi și nu am văzut nimic dubios, doar o liniște calmă. Toate străzile sunt late așa că nu simți cum te copleșește mulțimea de oameni. Și tot pe străzi vezi o mulțime de artiști care cântă, pictează sau dansează. Spectacolul stradal e un deliciu căruia merită să îi aloci câteva ore bune.

La capitolul obiective turistice pot să îți spun că nu-ți ajung șase zile pentru capitală și Petersburg. Merită văzut tot ce e pe lista de pe Trip Advisor. Atrag atenția asupra parcului VDNK și metrourilor din Moscova și a palatului Peterhof din Sankt Petersburg, locațiile care mi-au plăcut în mod deosebit. Tot în Petersburg am văzut și cel mai frumos restaurant în care am fost vreodată. Se numește Flying Dutchman și este o corabie veche ca și cea a lui Jack Sparow cu o terasă superbă pe ponton.

Un singur lucru e adevărat din tot ce știi despre Rusia. Atunci când e frig crapă pietrele. Am prins o zi cu 4 grade pe malul Nevei când am înțeles de ce vodka este atât de populară și utilă aș adăuga.

Una peste alta sunt profund impresionată de toată vizita din Rusia. Asta mă face doar să îmi pun întrebări referitoare la imaginea rușilor în lume. Acum, după ce am văzut cum arată Rusia de fapt, nu știu exact ce să mai cred despre informațiile din presă.  Da, oamenii ăștia sunt războinici, e observabil în orice muzeu asta, dar nu știu dacă toată ura asta care ne este insuflată spre ruși e justificată cu adevărat.

 

By |2019-07-13T12:07:07+00:00iulie 13th, 2019|De vizitat|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment