Duminică seara am onorat cu mare drag invitația de a participa la avanpremiera serialului Hackerville, știți ăla filmat în Timișoara vara asta? Este filmul pentru care s-au mai închis uneori câteva străzi. Vreau să vă spun că “deranjul” din oraș a meritat pe deplin.
La evenimentul moderat de Irina Margareta Nistor, pe lângă vizionarea primelor două episoade, au fost invitați pe scenă și o parte dintre actori, regizoarea, producătorul si reprezentantii HBO care ne-au povestit cum au decurs filmările. M-am bucurat să aud de la ei că tot orașul a cooperat pentru a facilita filmările, de la conducere până la locuitorii din zona Dacia, locul unde s-a filmat o mare parte dintre scene.
Mă bucur de asemenea că Timișoara va deveni cunoscută unui public numeros în Europa de Est și Nord și în câteva țări din Vest din 4 noiembrie, ziua în care serialul va avea premiera pe HBO si pe HBO GO.
Despre serial
Sistemul de securitate al unei bănci din Germania suferă un atac cibernetic care provine aparent de la un grup de hackeri din România. Lisa Metz, o româncă stabilită de mulți ani în Germania, este trimisă în Timișoara pentru a afla ce s-a întâmplat.
Primele două episoade sunt așa, ca o shaorma cu de toate 😊. Avem un polițist divorțat și arătos, o tânără inteligentă și stângace, niște scameri inventivi, un copil genial, ceva fel de interlop emancipat, vise de adolescenți, corupție, imobiliare și foarte multe scene care îmi reamintesc ce-am văzut la orașul ăsta în urmă cu 12 ani când am decis să mă mut aici. Avem emoție, faze amuzante și momente tensionante care ne conduc spre cea mai importantă senzație: dorința de a vedea următorul episod. E un serial care surprinde esența pur românească, ușor de digerat și presărat cu subtilități sarcastice inspirate din celebrul ideal mioritic, acela de a avea o țară “ca-n Germania”.
Nici nu aveam nevoie să văd două episoade ca să știu sigur că îmi doresc să le văd pe toate șase. Și că tot se apropie Crăciunul închei cu o urare. Fie ca Hackerville să ajungă la șapte sezoane, actorii și echipa de producție la bugetele celor din Game of Thrones și Timișoara la numărul turiștilor din Dubrovnik. Așa să ne ajute Zalmoxis și mie să-mi fie gura de aur!
Leave A Comment