Inceputul lui decembrie l-am petrecut in Maroc, o destinatie la care visez de cand ma uitam la Clona :). Este cu siguranta cel mai frumos loc pe care l-am vizitat pana acum si m-as intoarce acolo maine dar articolul acesta nu este despre cat de frumos a fost acolo (poate pe alocuri mai scap cateva adjective), ci este despre ce am invatat acolo.
Inainte de toate trebuie sa stiti ca arabii sunt foarte buni comercianti si ca au abilitatea de a scoate profit din absolut orice activitate. Pe durata sederii noastre acolo am intalnit diferiti oameni care ne-au surprins.
- Omul de serviciu din aeroport
Imediat ce am coborat din avion trebuia sa completam un formular cu cateva date referitoare la tipul si durata sederii in Maroc. Cu toate ca existau formulare peste tot nu existau pixuri. Bineinteles ca nici unul dintre noi nu avea nimic de scris la indemana si ne uitam imprejur sa vedem de la cine sa imprumutam un instrument. Un barbat care se ocupa de curatenia in aeroport ne-a imprumutat un pix si ulterior am vazut ca imprumuta pixuri si altora. Bineinteles ca nu ne-a cerut nimic pentru asta insa atat noi cat si altii ne-am simtit obligati sa-i lasam un euro.
Nu ma intelegeti gresit ca nu promovez ideea de evaziune ci de a fi la locul potrivit cu produsele potrivite atunci cand exista o necesitate mare. E vorba de a identifica oportunitati banale care sa aduca sume mici de bani de la mai multe persoane. Un tonomat de pixuri la finante, la aeroport, la primarie si in alte locatii cu multa birocratie ar fi o idee buna de afacere.
2. Oussama, managerul hotelului
Tipul asta nu cred ca intelege o negatie. Era gen, “Yes man” la orice cerere am fi putut avea. Prietena mea isi dorea un tatuaj cu hena care nu era pe lista lor de servicii dar Oussama a chemat o femeie din oras la hotel care sa ii faca tatuajul. Intr-o seara am vrut sa luam o narghilea asa ca Oussama l-a trimis pe unul dintre angajati la magazin sa ne cumpere carbuni. Intr-o alta seara am vrut sa facem ceva masaj la sauna asa ca cei de la hotel au chemat o femeie din oras care sa ne faca masajele. Eu am optat pentru un masaj de detoxifiere pe care mi l-a facut proprietarea hotelului. Dimineata la micul dejun am cerut sa ne faca o salata de ceapa, care nu era in meniu, (si nici nu intelegeau ei exact cum mancam noi ceapa…) dar Khadija, bucatareasa, m-a intrebat cum vrem sa fie salata si ne-a preparat-o exact asa cum i-am spus. Intr-o alta seara am vrut sa plecam in oras si Oussama a chemat un prieten de-al lui cu masina (nu era taximetrist) care a venit de la locul parcarii si pana la hotel (erau stradute pietonale) sa ne ia si sa ne duca acolo unde voiam sa ajungem. Am platit pentru toate lucrurile astea dar ceea ce mi s-a parut complet diferit fata de Europa era ca nu exista “nu avem” si “nu se poate”.
Totul este posibil acolo, indiferent ce pretentii ai avea pentru ca oamenii lucreaza intre ei si daca unul nu poate oferi un serviciu stie cu siguranta pe cineva care sa il ofere. Aici am vazut cea mai fluida relatie de externalizare si networking. Oamenii se ajuta intre ei, isi impart clientii si iau comisioane pentru asta. Ei castiga din orice, daca nu castiga de la tine ca si client pentru ca nu iti poate oferi un serviciu, castiga de la cel pe care ti l-a recomandat sa iti ofere acest serviciu.
Mi-ar face placere sa vad si eu in mai multe restaurante din Europa ca iti aduce un sos diferit la un anumit tip de mancare chiar ca ei nu au in meniu combinatia asta si de asemenea mi-ar place sa vad la hoteluri ca personalul se agita putin sa iti faca sederea cat mai placuta.
Si tot omul asta atunci cand am ajuns ne-a dat o harta pe care ne-a incercuit toate locatiile turistice, ne-a spus la ce ar trebui sa avem grija in oras, cu ce sa ne deplasam si cat sa platim pentru asta. Sunt informatii pe care nu i le-am cerut in mod express ci s-a oferit sa ne ajute pentru a ne bucura cat mai mult de experienta marocana.
3. Hassan, soferul
Hassan ne-a luat de la aeroport (cu toate ca hotelul nostru nu avea un sofer special pentru asta, l-a trimis pe tipul asta dupa noi). Avea un microbus de 8 persoane in care am calatorit confortabil si pe drumul inspre hotel ne-a povestit cate putin despre locatiile pe langa care treceam. Era un fel de sofer-ghid turistic :). Intr-o zi in care am luat o excursie cu el ne-a dus la o cooperativa de ulei de argan in munti. Acolo ni s-a facut o prezentare a locului, a felului in care se produce si a produselor disponibile pentru achizitie. Bineinteles ca am lasat ceva bani acolo cu totii si am plecat cu o multime de uleiuri si creme, spre fericirea mea. Am trecut pe langa nenumarate cooperative pana cand am ajuns la asta insa Hassan o cunostea pe aceasta femeie si bineinteles ca a primit un comision pentru ca i-a adus clienti. Dupa asta am mers la un restaurant cu specific berber (unul anume) unde Hassan, impreuna cu ceilalti soferi care aduceau clienti, a primit pranzul gratuit. Pe drumul inapoi spre Marrakech, in masina, Hassan ne-a pus sa ascultam manele romanesti. Mi s-a parut un detaliu fantastic din partea lui sa incerce sa ne faca sa ne simtim ca acasa.
Acesta a fost un exemplu clar de castig atat pe baza activitatii (cea de sofer) cat si pe baza comisioanelor de la cooperativa si restaurant.
4. Mohamad, baiatul cu camila
Pe drumul inspre cooperativa din munti i-am spus lui Hassan ca vrem sa ne plimbam cu camilele si ce sa vezi… stia el pe unu care are camile tocmai pe drum incolo :). Am urcat fiecare pe cate o camila si ne-a condus un baiat foarte simpatic, pe nume Mohamad, prin traseul montan. Mohamad nu vorbea franceza sau vreo alta limba in afara de araba. Cred ca erau vreo 8 grade afara si baiatul era imbracat subtire cu o perche murdara de slapi in picioare. Se vedea pe el ca este un baiat necajit care munceste din greu. Plimbarea noastra a culminat intr-un loc superb cu o vedere panoramica excelenta, moment in care Mohamad a zis: “Pictures?”, facand un semn sa-i dam telefonul pentru a ne face poze daca dorim.
I-am intins telefonul si ceea ce m-a surprins cel mai tare a fost ca ne-a facut o multime de poze, nu una ci o multime, din diferite unghiuri, atat grupului, cat si fiecaruia dintre noi separat. Adica baiatul ala necajit avea un talent extraordinar ca si fotograf. Fetele care citesc asta stiu la ce ma refer pentru ca la noi e greu sa avem o poza buna de pus pe Insta. Chiar trebuie sa avem de unde alege si parca de fiecare data cand cerem cuiva sa ne faca o poza ne face exact una si aia miscata sau prost incadrata. Din pozele pe care le-a facut baiatul asta imi era greu sa aleg pentru ca erau toate reusite. Nu ne-a cerut nici un ban insa si de data aceasta ne-a facut placere sa ii oferim noi ceva. Si atunci cand vezi ca serviciile pe care le primesti sunt realizate cu atentie parca iti e mai mare dragul sa platesti pentru ele.
Lectia primita de la Mohamad cred ca a fost cea care m-a impresionat cel mai tare. Jobul lui era sa tina fraiele camilei si sa o conduca pe un traseu. Dar el, stiind ca oamenii isi doresc sa ramana cu amintiri placute, oferea si serviciul fotografic in cel mai pitoresc loc. A reusit sa transforme o munca banala intr-una de exceptie, pe care sa o faca in cel mai bun mod posibil. Asa se fac banii.
5. Negustorul de condimente
Inainte sa plecam am citit ca nu e bine sa intram in vorba cu negustorii ca o sa ne oblige sa cumparam de la ei si ca sunt agresivi. Dupa o zi acolo ne-am dat seama ca nu e deloc asa si ca oamenii sunt foarte amabili. Am ajuns intr-o piata de condimente ca-n povesti. La unul dintre magazine era un batranel imbracat in costumul lor national care ni se parea noua mai de incredere. L-am intrebat ce condimente ar trebui sa ne cumparam din Maroc. Ne-a prezentat fiecare condiment mai deosebit despre care stia ca nu exista in Europa si a preparat un condiment special care se foloseste la carne in fata noastra. A pus diferite condimente intr-o rasnita si ne-a explicat proportiile dupa care le-a macinat si ne-a aratat cum miroase. I-am spus in final ce dorim sa cumparam si ne-a oferit biletele pe care sa scriem pe intelesul nostru fiecare denumire si intrebuintare. Am decis sa cumparam si condimentul pe care l-a preparat pentru carne, poate pentru ca l-a facut sub ochii nostri, cu toate ca nu eram obligati sa o facem. Dupa ce i-am platit totul mi-a oferit o sticla de apa cu esenta de trandarifi pentru demachiere cadou.
Ce mi-a placut cel mai mult la el era ca stia sa imi explice totul despre produsele sale, isi cunostea marfa, stia ce sa imi recomande si a pregatit un mix de condimente in fata mea. Stiam exact pe ce dau banii si mai ales la ce pot folosi acele condimente. Nu a incercat sa mi le vanda prin exagerari, epitete sau alte tehnici ci prin informatie reala si valoroasa.
6. Soferul de taxi
Taxiurile in Marrakech sunt Dacia Logan pentru ca exista o fabrica Dacia in Tanger. Acolo nu exista aparat de taxat pe taxiuri si trebuie sa negociezi inainte de a urca. Eram patru persoane si taxiurile pot duce maxim trei persoane conform legii. Am oprit un taxi si am negociat cu el sa-i dam trei euro pana in centru iar cu al doilea taximetrist nu ne intelegeam pentru ca vorbea doar araba. Taximetristul nostru a negociat cu celalalt aceeasi suma pentru ceilalti doi prieteni ai nostri.
Pe langa asta, ceea ce m-a socat cel mai mult la acesti doi taximetristi a fost ca ne-au deschis tuturor usile la masini. Asta s-a intamplat la fiecare masina in care am urcat, fie ca a fost o coaja de Dacie, fie ca a fost o limuzina.
Exact ceea ce spuneam mai sus despre a face orice meserie in cel mai bun mod posibil.
7. Buddah Bar Marrakech
Buddah Bar este un lant hotelier si de restaurante cu locatii in diferite orase (creat de catre un roman apropos). S-au facut celebrii prin cd-urile Buddah Bar pe care le scoteau anual. A fost pentru prima data cand merg intr-un Buddah Bar dar experienta asta a fost ceva incredibil. Totul aici este la superlativ, de la decoratiunile interioare, la servire, spectacol si mancare. Muzica este excelenta, ospatarii au fost atenti pana in cel mai mic detaliu si mancarea (un wok de vita cu legume) a fost cel mai bun lucru pe care l-am mancat in toata existenta mea. Spectacolul de cabaret a fost de un bun gust cu nu credeam ca voi vedea vreodata. Ca si preturi ce sa zic… Din toti banii pe care i-am cheltuit in Marrakech cu jumatate ne-am luat condimente, cadouri si suveniruri si jumatate i-am cheltuit in doua seri la Buddah Bar :)). Aici nu platesti o cina, platesti pentru o experienta senzationala de la inceput pana la final si atunci cand experienta merita banii nu ti se pare scump.
Si aici am observat acelasi stil de externalizare a serviciilor la plecare. Aveau un contract cu o companie de transport cu diferite masini de lux. Am ales un Mercedes E class care a ajuns dupa noi in mai putin de 5 minute. Soferul era imbracat la patru ace si masina era ca si noua. Ne-a condus pana in parcarea din apropierea hotelului si i-am cerut sa ne conduca pe jos pana la hotel pentru avusesem ceva experiente ciudate cu o seara in urma (s-au oferit unii sa ne conduca la hotel ca sa le dam bani, desi stiam unde stam). Soferul a fost amabil sa ne conduca pe jos asa cum l-am rugat fara sa ne ceara bani in plus. Bineinteles ca si de data aceasta am lasat bacsis si probabil ca si el stia ca o sa ii lasam.
6. Politistul de frontiera
La intoarcere in aeroport am trecut din nou pe la o multime de filtre si ghiseuri iar la unul dintre ele politistul de frontiera m-a intrebat daca mi-a placut in Maroc, daca am avut o sedere linistita, daca m-as intoarce si daca as recomanda aceasta destinatie si altor romani. Mi-a spus de asemenea ca sunt destul de putini romani care merg acolo si m-a intrebat cum de am ales tocmai Marrakech. Aici nu a fost vorba despre vanzarea unui produs. A fost despre mandria lui de a fi marocan si despre dorinta de a promova turismul marocan in Romania prin intermediul meu. A fost despre a arata ca ii pasa, ca se bucura ca am ales sa mergem acolo si ca suntem bineveniti oricand inapoi atat noi cat si alti oameni carora le recomandam sa viziteze aceasta tara.
In concluzie Marrakech-ul este ca si in nuvela lui Eliade, La Tiganci. E o lume fantastica, un labirint de stradute cu magazine, cu produse artizanale, cu condimente cu tot ceea ce credeai ca exista doar in imaginatia unor scriitori. Dar ceea ce iti face sederea exceptionala aici sunt serviciile, de departe mult mai bune ca in Europa, la orice nivel economic. Asa cum am mai spus, afacerile merg bine pentru ca oamenii lucreaza intre ei, externalizeaza, comisioneaza si fac lucrurile in cel mai bun mod cu putinta. Sunt atenti la detalii si indiferent de meseria pe care o au o fac la superlativ pentru ca stiu ca asta atrage satisfactie si implicit bani in plus.
Asta e lectia invatata de la africani, excelenta in orice meserie, increderea in alti comercianti ca si noi si interconectarea serviciilor spre satisfactia clientului.
Leave A Comment