Level expert intr-o noapte

Ora 21:00 :  Loading Level 1…

Bun. Sunt o sclavă începatoare în cel mai nou joc de business strategy care circulă pe net. La înscriere am primit 100 de coins cu care nici măcar nu îmi pot plăti înființarea companiei la Registrul Comerțului. Fiind născută și crescută în Romania am început prin a căuta cheat-uri cu care să îmi fac rost de ceva monede. Nu am găsit nimic deși am mers destul de departe în paginile cu rezultatele Google așa că m-am pus să citesc regulamentul. Cea mai ușoară formă de a obține monede era să trimit invitații prietenilor de pe Facebook. I-am trimis maică-mii care e Facebook addict și i-am promis că îi dau like tuturor postărilor cu Arsenie Boca în următoarea lună dacă mă ajută cu 100 de useri. Are atât de mulți prieteni pe fb încât e un fel de trend setter printre cei de vârsta ei.

Ora 21:45 Loading Level 8…

Cu 163 de useri înscriși prin link-ul meu de afiliat am făcut rost de 50 000 de monede, mi-am deschis compania la ORC, mi-am ales să construiesc o franciză Inglot și am plătit taxa de intrare, moblierul insulă necesar, stocul de marfă, softul de gestiune și campania de lansare. Puteam investi aceste monede într-un start-up dar mi-am amintit că sunt româncă și că îmi plac lucrurile sigure și cât mai testate, fără prea multe riscuri. Prefer să îmi bat capul cu optimizarea unui model deja funcțional, o franciză profitabilă, decât să creez eu unul pornind de la o idee de afacere. Puteam alege să practic în joc orice meserie din lume așa că am preferat să fiu antreprenor. Știu că asta mă reprezintă pentru pasiunea pe care o am în a îmbunătății afacerile altora, meserie pe care o practic în viața reala. De ce am ales ca teritoriu Romania pentru a juca Wannabe? Pentru că atât în joc cât și în viața reală cred că România este într-un punct fantastic de dezvoltare în prezent, o piață virgină din multe puncte de vedere, spațiul în care dacă faci orice activitate și o faci BINE ai toate șansele să dai lovitura. Prea puțini înțeleg cum se practică serviciile de calitate și prea mulți îșî doresc să beneficieze de ele. Asta da oportunitate.

Ora 23:00 Loading Level 19…

Treaba a mers ca unsă până la acest nivel. Am urmat întocmai procedurile, am adunat o mulțime de „satisfactions„ de la clienți pe care le pot folosi pentru a crea noi campanii de marketing, o mulțime de „beauty spells„ pe care le pot folosi în upselling cu clienții dificili și alte instrumente ajutătoare. A început să scârțâie totul când vis-a-vis de mine s-a deschis GETT’S și a început să arunce cu „hatereală„ în shop-ul meu și cu „must have offers„ în clienții mei.

Ora 01:00 Loading Level 21…

M-am enervat. Mi-am deschis un energizant, am mai aprins o țigară și mi-am zis că nu ma las până nu ajung să dezvolt o masterfranciză. Principiile mele de a oferi servicii de calitate nu mai erau de ajuns și aparent nici măcar nu mai erau vreun secret al reușitei. Am creat un eveniment în care am invitat cel mai cunoscut make-up artist din țară să creeze în mod gratuit make-up pentru clientele care s-au înscris printr-un formular. Astfel am obtinut o bază de date de email-uri și numere de telefon cărora am început să le trimit oferte de fidelizare. Make-up artistului i-am oferit un set de cosmetice pe care să le folosească în salon și un roll-up Inglot cu adresa shop-ului meu. Am luat legătura cu cei mai urmăriti influenceri de make-up din țară și le-am trimis produse Inglot cărora să le facă recenzii pe blogurile și rețelele lor de socializare. În fiecare zi se puteau înregistra clienții din ziua respectivă într-o tombolă care avea extragerea seara și la care puteau câștiga un alt produs cometic. Atunci când veneau să își ridice premiul le ceream să își facă o poză și sa o posteze pe rețeaua de socializare împreună cu un chek-in. Am plătit câteva advertoriale cu promoțiile lunii în revistele dedicate femeilor din oraș și câtorva influenceri cu care m-am împrietenit între timp le-am cerut să mai facă câte un live din shop cu tutoriale (evident în mod gratuit).

Ora 03:20 Loading Level Expert…

Am ajuns la un numar de monede cu foarte multe zerouri însă am întâmpinat o noua problemă. Nu mai reușeam să mulțumesc toți clienții ca la început pentru că era mai tot timpul coadă. Acesta era semnul clar că trebuia să mă ocup de extinderea lanțului de shop-uri ajungând la o masterfranciză. Era și ocazia perfectă să cheltui toate monedele alea 🙂

Ora 04:10

Save game – Exit – Sleep

După ce mi-am demonstrat că sunt „ a goddess„ într-ale oportunităților de afaceri pot merge liniștită la somn. Apuc să dorm vreo trei ore și să mă gândesc mâine cum aș putea aplica ceva din toată strategia mea de gamming în viața reala.

Sursă foto: SuperBlog

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2017.

 

By | 2017-03-31T19:57:29+00:00 martie 15th, 2017|Diverse|2 Comments

About the Author:

2 Comments

  1. […] Level expert intr-o noapte […]

  2. […] poveste este intr-o stransa legatura cu Level expert intr-o noapte, de fapt este relatarea solutiei pe care am gasit-0 atunci cand am ajuns in […]

Leave A Comment