De exemplu Bacaro Port

Am dat peste Bacaro port pe Instagram, așa din întâmplare, plimbându-ma prin hashtag-uri in romană.

E un restaurant in Constanța, chiar in portul Tomis, iar eu sunt din Timișoara deci mai mult decât sa ma hrănesc spiritual cu pozele pe care le postează nu visam.

Dar a venit și vara și mi-am promis solemn ca atunci când ajung la mare o sa trec pe la Bacaro sa văd dacă e chiar așa cum pare in imagini.

Mai mare mi-a fost surpriza sa aflu ca e chiar așa, de fapt nu, e și mai frumos dar reușesc sa surprindă și ei niște cadre remarcabile.

Deci, la capitolul imagine nota zece cu felicitări. După ce am admirat suficient peisajul a apărut o ospătăriță foarte simpatica, ce avea recomandările la ea și mai ales avea un fler pentru vânzare. M-a convins din prima sa încerc ceva specialitate a casei pe baza de fructe de mare. Mi-a vândut acel preparat împreuna cu o sticla de vin si am fost fascinata de felul in care o face, mai ales pentru ca nu mi-e dat sa întâlnesc ospătari care sa-și facă meseria cu drag, așa, la tot pasul.

Despre mâncare ce sa zic… peste așteptări, mult peste! Se știe ca bucătarii din Dobrogea au un secret in prepararea a tot crea ce provine din mare. Oricum aici am mâncat cele mai bune paste cu fructe de mare ever!

In discuția cu ospătăriță am aflat ca una dintre angajate se ocupa de contul de Instagram și cel de Facebook ceea ce mi s-a părut din nou admirabil, ma așteptăm sa fie implicată o agenție. Însă tot ceea ce se vede pe Insta este afișat din pasiunea fetei pentru locul ei de munca.

In final pot sa va spun ca echipa ospitaliera, bucătarii și peisajul fac din asta un restaurant perfect pentru o seara de vara.

De exemplu Bacaro Port este un restaurant cu o imagine foarte buna in online care m-a convins sa îl vizitez pana acum de 4 ori și sa îl recomand prietenilor mei care au ajuns in Constanța.

Produs : Gust excelent, prezentarea produselor in mod atragator

Plasament: Portul Tomis cu priveliste spre mare, decor usor mediteranean si boem perfect integrat in zona

Promovare: Strategie de Instagram si Facebook excelenta, website cam saracut

Preț: raport preț – gust – cantitate: excelent

sursa foto: Instagram

By | 2017-03-04T20:47:17+00:00 decembrie 24th, 2016|De exemplu|1 Comment

About the Author:

One Comment

  1. De exemplu Butter | Tiana Mitrici martie 4, 2017 at 10:23 pm - Reply

    […] Nu stiu cum si-au facut targetarile de campanie pe Facebook pentru deschidere pentru ca eu nu am vazut absolut nici un sponsored insa asta nu este neaparat un lucru negativ. Pagina lor de Facebook arata profesional, cu fotografii de calitate evident realizate de catre fotografi, o grafica unitara si o sectiune pentru meniu. Stiti deja ca eu incurajez detinerea unui domeniu pentru orice business, un website de prezentare cat de simplu dar care in cazul Butter lipseste. Nu am gasit nici vreun cont de Instagram ceea ce e pacat pentru ca au imagini frumoase ce ar reusi sa atraga consumatori. Vezi exemplul Bacaro Port . […]

Leave A Comment