De-a lungul lacului Lugano

Anul trecut, chiar când culorile tomnatice erau mai aprinse, am avut norocul să mă bucur de ele într-o plimbare pe malul lacului Lugano din Elveția. Eram într-o delegație în Chiasso și aveam weekendul liber. Ceea ce e foarte ciudat la acest oraș de pe granița cu Italia este ca e pustiu chiar și în orele de vârf ale zilelor lucrătoare, în weekend, pe lângă faptul că absolut totul este închis și că nici măcar o apă nu îți poți cumpăra de undeva, nu vezi pe stradă nici vreun suflet de câine vagabond, un șobolan, o goangă, ceva viu…nimic! Într-un weekend de genul ăsta orele trec parcă de câteva ori mai greu așa că în sâmbăta aia m-am decis să plec la gară pe jos și să iau un tren către Lugano. Era destul de aproape și nu am apucat niciodată să îl iau la pas. Am făcut vreo 20 de minute cu trenul și am coborât colina pe care se afla stația feroviară din Lugano înspre lac.

Pe malul lacului parcă era altă lume, parcă am trecut prin ceva portal temporal, spațial, din Star Trek pentru că era plin de oameni și terase și multă viață. Pe o pancartă la intrarea în parcul de pe litoral scria ceva de un proiect de reabilitare ecologică a lacului dar era prea mult de citit și soarele prea frumos, copacii prea aurii ca să mă pot concentra pe subiectul ăsta. Am pornit încet, cu camera deschisă a telefonului, fiind pierdută în peisaj ca profesorul Gavrilescu în călătoria de ”La Țigănci”. Se vedea în față agitație pe o mică plajă unde puteai ajunge direct la apă. M-am îndreptat acolo și nu mi-a venit să cred ceea ce vedeam. La marginea apei erau adunate cateva lebede, o mulțime de rațe frumos colorate, ceva păsări ca un fel de pescăruși pe care nu le-am mai văzut niciodată și…pești…vii care înotau la marginea apei. Erau foarte mulți pești din specii diferite. Toată fauna s-a adunat în acel loc pentru că s-au obișnuit să primească mâncare de la turiști. Era ca un fel de turnul Babilon acolo, un loc în care conviețuiau păsări și pești albi, negrii, colorați. Atunci înțelesesem care era faza cu pancarta de la intrarea în parc. După ce am hrănit și eu o lebădă foarte insistentă am încercat să-i fac o poză și a sărit să îmi muște telefonul. Așa că m-am îndepărtat puțin și am reușit să fac cel mai frumos selfie din toate călătoriile mele, o imagine în care am surprins toate acele animale într-un cadru. Cu toate că cea mai frumoasă imagine e cea de la începutul acestui articol nu m-am abținut să mai pun câteva poze din ziua respectivă mai jos.

Acum singura mea problemă e că nu știu cu care dintre cele trei fotografii să particip la concursul Momondo. Și nu vreau să particip doar pentru premiu ci și pentru că mi se pare admirabilă comunicarea acestora. În cadrul acestui concurs vor exista doi câștigători ce vor face schimb de orașe într-o călătorie. Mi se pare genială situația în care se vor afla cei doi câștigători care, în viziunea mea, vor proveni din orașe complet lipsite anonime și vor pleca în alt oraș la fel de anonim pe care îl vor descoperi ca localnici și nu ca turiști. Nicodată nu mi-a plăcut să ma pierd printre turiști ci să vizitez  locurile în care se simte vibe-ul unui oraș. Dar asta nu e singura acțiune pe care o fac cei de la Momondo pentru a crește timpul petrecut pe site al utilizatorilor. Au un blog fantastic pe care vei găsi chestii cu adevărat interesante pe care de obicei nu le găsești pe clasicele bloguri de turism. Iar cea mai remarcabilă acțiune pe care descoperit-o la ei este DNA Journey, un concurs în urma căruia participarea este cu siguranță cel mai mare câștig, incomensurabil mai mare decât premiul. Teoria are la bază faptul real că avem strămoși în cele mai inimaginabile colțuri ale lumii iar în prima etapă a concursului poți câștiga un kit ADN cu ajutorul căruia poți afla câtă diversitate există în tine. Câștigătorii intră în etapa a doua în care pot câștiga o excursie în țara din care provin. Simplul fapt că accepți că ai putea avea rădăcini în alte culturi este deja un important câștig pentru tine și îți oferă deschiderea spre uniformizarea culturală a oamenilor. Îți spune asta o sârboaică, mândră că s-a născut și a crescut în România și îndrăgostită iremediabil de India.

Acest articol a fost scris cu mare drag pentru Spring SuperBlog 2017

Sursă foto: arhivă personală

By | 2017-04-11T20:29:46+00:00 aprilie 11th, 2017|Diverse|1 Comment

About the Author:

One Comment

  1. […] De-a lungul lacului Lugano […]

Leave A Comment