Cum a fost la nunți anul acesta? – Part I

Anul acesta a fost unul plin pentru mine și prietenul meu, plin cu 12 evenimente 😐. La un moment dat eram prinși ca muzicanții, toate weekendurile din vara asta.

Și tot mergând așa la nunți am început sa devenim ceva experți ca ne tot întreabă lumea una alta despre săli, despre mâncare, despre formații… Cumva ne-am creat un brand personal de parerologi in nunți.

Așa ca m-am decis sa scriu despre cum a fost la nunți și botezuri anul acesta. Dat fiind ca scriu așa târziu probabil am uitat deja multe aspecte importante însă ceea ce îmi amintesc este cu siguranța ceea ce m-a impresionat cel mai mult.

1. Am început anul cu un botez la Arad la President. Sala e drăguța, aranjata intr-un stil destul de vechi dar numa buna pentru un grup de 100 de persoane. Noi am avut norocul sa fim acolo alături de prieteni dragi așa ca ne-am simțit foarte bine.

2. A doua nunta a fost la Flonta in Timisoara intr-o sala mică unde am fost invitați din partea miresei, o prietena de-a lu George. Nu-mi amintesc mare lucru despre mâncare însă totul arată destul de cochet și mirii au pregătit diverse momente pentru invitați printre care și un magician, fost concurent la Romanii au Talent care, după o reprezentație in fata tuturor, ne încânta in privat cu numerele sale de prestidigitație. E o idee faina dacă vrei sa îți surprinzi invitații cu ceva.

Tot aici am văzut și cea mai tare Cabina Foto a unora din Arad și prin cea mai tare ma refer la cele mai frumoase poze pe care le-am făcut intr-o cabina la o nunta, atât ca și claritate cât și ca și dimensiune și grafica.

Imi amintesc ca și shot-urile erau pe gustul nostru așa ca una peste alta am plecat la 4 de acolo semn ca ne-am simțit bine.

3. A urmat un alt botez la Arad tot la President, tot cu prietenii mei cei mai dragi. La acest event a cântat Nicoleta Vlasici cu Miki Grubacki și ceva band din Serbia. Ăștia sunt destul de Ok, au un repertoriu bogat și pot cânta atât sârbește cât și românește. Tot la evenimentul asta am văzut pentru prima data ursitoare la un botez ceea ce mi s-a părut foarte drăguț, fetele aveau costume tematice și un recital emoționant de dimensiunea piesei de teatru Henry VI a lui Shakespeare  :).

4. Sâmbătă asta a fost Combo, 2 in unu. Am început ca domnișoara de onoare pentu prietena mea Anca ce a ales o nunta mai puțin convențională. Petrecerea a avut loc la un castel in localitatea Turnu, recent renovat, care arată intr-un mare fel.

Mi-a plăcut mult faptul ca era o nunta restrânsă de 30 de persoane care a avut diferite momente, de la un recital de muzica clasica la Wild party cu un dj. A existat un moment in care mirii au pregătit jocuri amuzante și task-URI pentru invitați ceea ce a făcut ca toată seara sa decurgă in cel mai plăcut mod.

Rochia miresei, din nou atipica, a fost una superba făcută la o croitoreasa din Arad. Dar ce mi-a plăcut cel mai mult la nunta asta a fost mâncarea. Contrar aparentelor, exista și mâncare buna la nunți. Aici a fost singurul event in care am devorat tot aperitivul rece și pe cel cald.

Am admirat curajul mirilor de a pune in farfurie ceva mai mult comestibil decât instagramabil, in special mi-au plăcut coșulețele cu fasole bătută cu ceapa și aperitivul cald, gulaș de vita (din ăla bun) cu ceva găluște. Au avut o firma de catering care a urmat întocmai meniul mirilor îngrijindu-se și de servirea impecabila. Aceasta a fost singura nunta unde mi-a plăcut mâncarea {punct}.

5. Seara a continuat pentru noi cu o alta nunta organizata in Timisoara la Tresor. Am fost pentru prima data aici și pot spune ca sala e drăguța, foarte mare și înălta (cam opulenta pt gustul meu ). Aveam așteptări mari de distracție la aceasta nunta unde a cântat Adriana Antoni.

Ca și voce este intr-adevăr un timbru ușor de recunoscut însă ca și spectacol nu m-a impresionat poate și din cauza stilului de muzica populară regățeană. Sa zicem ca Adriana Antoni provoacă mai multă distracție  la Taraf TV decât la o nunta live.

Dar aici am văzut a doua tinuta de mireasa memorabila din anul acesta. O rochie scurta și Conversi albi 😍. Apreciez curajul miresei și deja știu cum ma visez in ziua cea mare. Aceasta este categoric cea mai originala ținuta de mireasa și cu siguranța preferata mea.

6. S-a întâmplat chiar la inaugurarea noii Sali de evenimente Valery, cea de 800 de persoane din Mosnita. Dacă pe din afara peisajul arată pitoresc, pe dinăuntru îți da impresia de hala. Bineînțeles ca decorațiunile sunt deosebite, candelabrele impresionante dar tot te simți destul de mic prin imensitatea aia. Problema cu sala asta e ca sonorizarea nu te împinge prea tare la distracție. Poate a fost așa pentru ca a fost prima nunta acolo, nu știu cum e acum dar atunci pot sa va spun cu certitudine ca muzica live suna ca la căminul cultural.

Și e păcat pentru ca la aceasta nunta artiștii care au performat reprezintă top 3 in muzica populară in Timisoara acum (așa am auzit zvonindu-se): Andreea Voica, Dumitru Teleagă și încă un tip de care nu-mi amintesc :).

Tot aici am trăit o noua experiența: o nunta de 600 de persoane. Mi se pare destul de greu de mulțumit atâția oameni și un stres foarte mare pentru miri. Oricum aceasta nunta a ieșit pe cât se putea de bine pentru una de 600 de oameni.

Deocamdată ma opresc aici cu prima parte și revin cu un link spre partea a doua și a treia in care va povestesc de celelalte nunți și de trendurile observate după un sezon întreg in care am fost nuntași de meserie.

By | 2017-11-04T00:03:20+00:00 octombrie 22nd, 2017|Evenimente|6 Comments

About the Author:

6 Comments

  1. Nati octombrie 23, 2017 at 12:01 pm - Reply

    Cred că aceste evenimente ți-au fost destinate ca un răspuns la întrebarea ta ”Cum îmi doresc eu să fie nunta mea?”
    Aștept cu nerăbdare și celelalte impresii, anul încă nu s-a terminat. Sunt sigură că vei primi răspunsul la întrebare sau la mai multe întrebări de-ale tale.

    • tiana noiembrie 4, 2017 at 12:24 am - Reply

      Pfff, din contra sunt tot mai confuza :))

  2. Andrei octombrie 26, 2017 at 11:13 am - Reply

    Dacă nu ti’a plăcut ultimul eveniment in hala de 800 de persoane, pot sa le zic nuntașilor și poate chiar ii conving sa îți restituie darul…la urma urmei e un obicei care se practica dacă ti’a plăcut evenimentul și te bucuri pentru miri..

    • tiana noiembrie 4, 2017 at 12:21 am - Reply

      Boss, ce te ataci? Am spus doar ca sonorizarea nu era stralucita. Apreciez initiativa ta de a negocia „restituirea darului” dar ne-a facut placere sa il oferim 🙂 Nunta a fost frumoasa si mi-a placut in rest tot.

  3. Borcos Andrei octombrie 30, 2017 at 1:42 pm - Reply

    salut..am lasat un cometariu? ai reusit sa il analizezi? consideri ca nu poate fi acceptat? nu am inteles de ce nu e postat.
    Multumesc

    • tiana noiembrie 4, 2017 at 12:23 am - Reply

      Nu am mai verificat comentariile de ceva vreme. Acum l-am vazut/aprobat/raspuns.

Leave A Comment