Cat sa investesc intr-un magazin online?

Circula mitul ca e mai ieftin sa îți faci un shop online pentru ca nu vei avea cheltuieli cu chiria unui magazin, personalul, utilități și multe altele. Ei bine asta e doar parțial adevărat. Da, nu vei avea cheltuieli cu chiria magazinului sau cu vânzătorii cel puțin pentru început dar vei avea cheltuieli cu publicitatea. Cât?

Cel puțin la fel de mult (depinde de ce vinzi) ca și cu un magazin fizic. Nu vei vinde doar pentru ca ești online. Chiar dacă nu depinzi de un vad comercial fizic, in online trebuie sa creezi tu vadul. Îți amintesc ca mai sunt alte mii de shop-uri online ca și al tău. Știu, tu ai un produs mai bun, mai exclusivist, mai calitativ, mai ieftin și pentru început complet anonim.

Așa ca dacă te gândești sa deschizi un shop online gândește-te ca ai nevoie de un capital solid de susținere a acestuia pentru ca acesta sa înceapă sa vândă. Repet, dacă investești doar in website și nu in promovarea acestuia e ca și când ai avea o mașina fabuloasa in garaj despre care nu ar știi vecinii nimic.

Deci, dacă nu ai cheltuielile clasice ale unui magazin online tine cont ca trebuie sa investești in crearea unui website calitativ și organizarea unei promovări eficiente, munca pe care (cu tot respectul) nu o vei putea face singur dacă nu ai experiența in marketing online, sau cel puțin nu o vei putea face cu succes. Ideal este sa apelezi la o agenție căreia sa ii dezvălui ceea ce îți dorești și care sa îți creeze un plan solid de îndeplinire a obiectivelor.

Atentie la mirajul site-urilor de cumpărături pe care ți le poți face singur/a plătind doar un abonament simbolic lunar.

Been there, done that (la începutul drumului meu in marketing)! Nu-ți dorești asta. Îți vei da seama curând ca respectivele platforme nu se pot optimiza mai deloc, ca trebuie sa respecți o structura standard și ca habar nu ai de ce nu arată și shop-ul tău ca și cel al vecinului care e mai frumos. Îți spun eu, vecinul lucrează cu o agenție. Si chiar dacă ai economisi ceva la crearea shop-ului tot va trebui sa îl promovezi.

Cat timp trebuie sa promovez site-ul?

Atât timp cât vrei sa vinzi cu el și mai ales atât timp cât exista o rentabilitate a investiției. Dacă te gândești ca îl promovezi pana când începe sa vândă și după te opresti ca o sa cumpere clienții din recomandări, greșești! Uita-te la EMAG, dacă ei nu au recomandări și comenzi nu mai are nimeni și cu toate astea continua sa investească in promovare.

 

By | 2017-02-08T20:38:25+00:00 februarie 6th, 2017|Marketing|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment